Adunările ad-hoc din Ţara Românească

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat dupa 1861.

Divanul_Ad-Hoc,_1857

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry

Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria și Turcia, precum și pe cel al caimacamului (locțiitorului domnesc) Todiriță Balș (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiștii au reușit, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc.[2] Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient”, ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp și în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.[3]

Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Instituțiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casație și Justiție, Comisia Centrală de la Focșani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate și armata.

Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:

Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
Neutralitatea pământului Principatelor;
Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.

Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:

Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;
Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);
Dreptul de vot ramânea cenzitar. [4]
După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

SURSA: WIKIPEDIA.ORG
„Istoria Unirii Principatelor Române” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi
Anunțuri

Evenimente anterioare Unirii Principatelor Române

La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal între cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.

Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.

Romania_1859-1878

Principatele Romane Unite

Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.

1024px-Flag_of_the_United_Principalities_of_Romania_(1862_-_1866).svg

Drapelul noului stat

În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

SURSA: WIKIPEDIA.ORG
„Istoria Unirii Principatelor Române” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi

Istoria Unirii Principatelor Române

Pentru ca in fiecare an pe data de 24 ianuarie dansam hora unirii in fata hotelului Traian pentru a comemora Unirea Principatelor Române, ne-am decis sa recapitulam intr-o serie de articole evenimentele ce au dus la realizarea Unirii Principatelor.

165692_172435856135134_7449859_n

Piata Unirii vazuta din Grand Hotel Traian

„Mica Unire” – 24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.

unirea

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

SURSA: WIKIPEDIA.ORG
„Unirea Principatelor” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi

Boboteaza – Traditii romanesti

5164409mediafaxfotooctavganea179-1388762379

Boboteaza sau epifania este sarbatorita la 6 ianuarie de catre Biserica ortodoxa si catolica. Boboteaza incheie ciclul celor 12 zile ale sarbatorilor de iarna care incep in Ajunul Craciunului. In greceste, cuvantul Boboteaza este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Aratarea Domnului”, adica a Sfintei Treimi.

Crestinii occidentali comemoreaza in primul rand (dar nu numai) vizita magilor la nasterea Pruncului Iisus si astfel manifestarea fizica a lui Iisus catre Neamuri. Ortodocsii comemoreaza botezul lui Iisus in raul Iordan, vazuta ca o manifestare catre lume a Fiului lui Dumnezeu (Aratarea Domnului).

In traditia romaneasca
In localitatile asezate pe malul unui rau, pe malul Dunarii sau pe tarmul marii, se obisnuieste ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, sa arunce o cruce de lemn in apa foarte rece, uneori chiar inghetata, dupa care sar cativa flacai curajosi pentru a o aduce inapoi. In toate bisericile ortodoxe, preotii fac agheasma (apa sfintita), cu care „boteaza” apele, oamenii, animalele si casele. Inainte de regimul comunist, aceasta datina exista si la Bucuresti, Patriarhul coborand Calea Victoriei de la Palatul regal pana la Dambovita, unde pocaitii, imbracati in halaturi albe, se aruncau in apa inghetata pentru a o ridica.

obiceiuri-si-traditii-de-boboteaza-808

Aceasta traditie face parte din multe altele in legatura cu Boboteaza, incarcate de practici magice si obiceiuri agrare preluate in crestinism din traditiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei si a focului. Boboteaza este astfel si o sarbatoare dedicata purificarii naturii, si mai ales a apelor, de fortele raului. Acum se colinda, se prevesteste cum va fi vremea in noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca in aceste zile animalele vorbesc, capatand puteri neobisnuite. Peste obiceiurile crestine ortodoxe de sfintire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus si multe practici pagane, cum ar fi afumarea grajdurilor si a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele insotite de tot felul de strigaturi si zgomote. Toate acestea au in general un rol de curatire si de indepartare a raului. Traditia ortodoxa cere ca acum sa se manance piftie si grau fiert si sa se bea vin rosu.

SURSA: WIKIPEDIA.ORG
„Traditii romanesti” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi

Primiti cu colindul? – Traditii romanesti

Colindatul crestin
Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie, Craciunul, romanii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si obiceiuri mai recente. Intampinata cu bucurie, Nasterea Mantuitorului aduce cu ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Solstitiul de Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.

colindatori20de20craciun-573726

Obiceiul colindatului a inglobat in el nu numai cantec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei stravechi spiritualitati romanesti. El s-a pastrat asociindu-se cateodata cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. Exista de asemenea cantece de stea (sau colinde crestine), care au ca subiect Nasterea Domnului. In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.

39014615

In Maramures, cei care colinda sunt oameni in toata firea. Obiceiul este sa treaca pe la fiecare casa iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, sa continue colindatul. Postul Craciunului ia sfarsit si fiecare se poate bucura de mancarurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii si cozonacii, prajiturile si vinul. Cele trei zile de sarbatoare ale Craciunului aduc liniste si pace in case.

SURSA: wikipedia.org
„Traditii romanesti” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi

Pomana porcului – inceputul sarbatorilor de iarna

timthumb

Un obicei specific numai tarii noastre este ca fiecare familie sa taie un porc in preajma sarbatorilor de iarna acest eveniment prefatand, de fapt, apropierea Craciunului. Aceasta traditie transmisa din generatie in generatie isi are originea la vechile comunitati arhaice al caror aliment de baza, in perioada rece a anului, era carnea de porc. Oamenii comunitatilor traditionale din vechime foloseau acest prilej de sacrificare si “sarbatorirea” acestuia prin consumarea unei mici parti in comun ca semn al increderii si bunei-intelegeri al vietuirii laolalta. In societatea contemporana s-a pastrat numai partea practica a obiceiului cunoscuta sub denumirea “pomana porcului”. Dupa taiere, cei ce au participat la taierea porcului, vor bea tuica fiarta sau vin, iar la sfarsit, cand se termina transarea acestuia se face o masa pentru a gusta fiecare din carnea porcului si a se face urarea ca cel de anul viitor sa fie mai mare.

pomana-porcului-640_medium

Conceptii populare
In conceptia populara se zice ca la taierea porcului nu trebuiau sa asiste persoanale miloase, existand credinta ca daca porcul murea cu greutate carnea nu va mai fi buna; se mai spunea chiar ca cei care vaitau porcul ori le parea rau de el il suparau pe Dumnezeu! Dupa ce porcul nu mai misca, se spala cu apa calda, se intinde un amestec de sare si malai dupa care se acopera cu un pres sau o folie. Toate aceasta facandu-se pentru a indeparta murdaria dar si ca soriciul sa fie moale.

Dupa aceea se facea o taietura cu semnul crucii, la ceafa, peste aceasta punandu-se sare, spunandu-se ca numai asa sufletul porcului va iesi din corp. De obicei, dupa ce era spintecat, coada si urechile erau date copiilor; basica(vezica urinara) o umflau folosind-o ca minge.

Gospodarii era interesati, in special, de splina, aceasta indicandu-le, in functie de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de par lung trebuiau neaparat sa manance din aceasta splina!Gasirea sangelui inchegat in inima porcului il bucura tare mult pe stapan, acest lucru insemnand noroc la bani.

Daca porcul era negru, cei care participau la taiere se manjeau cu sange pe fata, sperand ca vor fi mai rosii la fata si sanatosi tot anul care va urma. Acelasi sange, strans intr-o strachina cu malai, uscat si macinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, naluca, spaima etc.

Cei care trebuiau neaparat sa munceasca pe 20 decembrie, o puteau face numai dupa ce vedeau sange; altfel, femeile urmau a… grohai ca porcii sau le erau distruse rufele puse la uscat pe garduri de aceiasi porci!

Pentru oraseni nu sunt cunoscute multe datini existente in tara noastra referitoare la taierea porcului deoarece multi cumpara carne de la piata sau pur si simplu cumpara cate un porc gata taiat.

Pentru ei singura bucurie este consumarea diverselor mancaruri pe care le pregatesc gospodinele. Si uite-asa intram in Comunitatea Europeana fara nici o datina.

SURSA: crestinortodox.ro
„Traditii romanesti” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi

Scrisoare catre Mos Craciun

jocuri-cu-mos-craciun

Obiceiul de a redacta o scrisoare catre Mos Craciun este o traditie de Craciun. Scrisorile de obicei contin o lista de jucarii pe care le doresc copiii si confirmarea faptului ca au fost buni. Unii sociologi au constatat ca fetele de obicei scriu mai politicos si mai mult decat baietii, chiar daca cererile lor nu sunt mai mari decat ale celorlati si au tendinta de a folosi expresii mai complexe. Fetele cer cel mai adesea si cadouri pentru alte persoane.

Satul lui Mos Craciun din Finlanda a fost infiintat in 1985 si din acel an au fost primite peste 12,5 milioane de scrisori din peste 197 de tari. Din Romania au fost trimise peste 33 000 de redactari spre aceasta destinatie.

In asteptarea lui Mos Craciun

In Statele Unite, copiii lasa in seara de Ajun prajituri si lapte pentru Mos Craciun. In Olanda, acesta vine pe un cal alb si pune cadourile in saboti confectionati din lemn, iar in Rusia el este insotit de Alba-ca-Zapada. In Suedia, darurile sunt puse intr-un sac ingropat adanc in zapada, iar Mos Craciun este un pitic imbracat in rosu, cu barba alba, caruia ii place sa manance orez cu lapte (o mancare traditionala). In Italia exista obiceiul ca, inainte de Mos Craciun, sa vina Befana. Ea se deplaseaza pe matura si verifica daca au fost cuminti copiii, lasandu-le cadouri langa brad. In Anglia, cei mici arunca scrisorile pentru Mos Craciun in soba astfel incat dorintele lor sa iasa pe cos. In Islanda exista 13 Mosi Craciun, cate unul pentru fiecare zi a sarbatorilor de iarna. In perioada 24 decembrie – 6 ianuarie, acestia impart copiilor cuminti cadouri, cei rai primind un cartof. In Elvetia, el aduce pomul de Craciun in casele oamenilor, obicei ce dateaza din 1775.

Sursa: wikipedia.com
„Traditii romanesti” – prezentat de Grand Hotel Traian Iasi